Despre echipă
Proiectul este produsul unei asocieri între trei entități ce aparțin unor domenii de activitate diferite, dar sunt unite de același scop, cel de a pune laolaltă arta și știința și de a lucra alături de o serie de artiști, arhitecți, ingineri, istorici, biologi, teoreticieni și voluntari.
Fundația DALA este o organizație activă în sectorul independent care promovează prin proiecte culturale si angajare socială dezvoltarea locală/regională sustenabilă, ce a derulat sau are în derulare proiecte educaționale în domeniile patrimoniului, arhitecturii, arhitecturii peisagere, mediului, dezvoltării comunitare, voluntariatului, artelor vizuale, proiecte multimedia sau de cercetare a ecosistemelor locale în parteneriate cu instituții sau ong-uri din țară sau din străinătate.
D PROIECT este un birou de arhitectură din Timișoara, recunoscut pentru proiectele de revalorificare a patrimoniului istoric și a relației acestuia cu peisajul natural și antropizat.
D.arc este un cunoscut brand timișorean din industria horeca, prezent de peste 20 de ani atât în zona de entertainment cât și în cea de promovare a culturii locale, prin organizarea mai multor evenimente precum Made in ™ sau Typopassage.